Prea multe pretentii?

                Nu e necesar, ci vital să ai standarde. Nu promovez narcisismul, ci condamn complexele. Dacă tu nu crezi în tine, nimeni nu o s-o facă în locul tău. Pretenţiile pe care le ai faţă de celălalt sunt direct proporţionale cu stima de sine. Cu cât eşti mai indulgentă, cu atât îţi faci ţie însăţi o caracterizare proastă.

Şi totuşi, când e prea mult? Când imaginea partenerului tău ideal este prea deviată de realitate?

Toate aspirăm la inteligenţă, frumuseţe şi prosperitate financiară. Aceste repere sunt esenţiale la imaginea bărbatului de vis. Contrariul care ar fi? Să ne dorim un urât prost şi falit? Niciodată!

Doar că...

Când spun frumuseţe mă gândesc şi la faptul că adevărata frumuseţe e cea atinsă uşor de imperfecţiune.  Şi de asemenea, că nu ambalajul, ci ceea ce conţine este important. Altfel ar fi ca un ou stricat în interior.

Inteligenţa este foarte importantă. Eu aş pune-o în fruntea listei, căci e unul din aspectele faţă de care nu fac concesii. Dar nu am nici pe departe pretenţia să fie un fel de enciclopedie ambulantă, nu ţin neaparat să regurgiteze poezie după poezie, ci doar să aibă ceva cunoştinţe generale pe lângă domeniul lui de activitate. Dacă aş menţiona cuvântul cărţi şi el l-ar asocia cu poker (eventual pe dezbrăcate), am avea o problemă. Nici o femeie nu vrea o omnipotenţă intelectuală faţă de care s-ar simţi eventual imbecilă. Pe de altă parte, nici nu vrea să se simtă extraordinar de inteligentă prin faptul că bărbatul de lângă ea e undeva la nivel de ramapitec (o maimuţă mai evoluată de-a lui Darwin).

Partea cu banii. Prin o situaţie financiară ok mă refer la independenţa financiară. Nu ţin neaparat să îmi plătească consumaţia, mi-o pot plăti şi singură. Dar în nici un caz nu se pune problema să i-o plătesc eu pe-a lui. Nu inversăm rolurile, căci altfel ar fi el „femeia mea.”  Deci Nu! Parazitismului.

Ideea e ca tipul să aibă banii lui, nu mulţi dar suficienţi pentru un trai decent. Desigur că n-aş fi deranjată nici dacă vine cu un BMW decapotabil. Dar nu i-aş închide uşa nici dacă vine cu autobuzul (deşi aş prefera să nu o facă).

În fine, chiar unui Făt-frumos cu un creier mare şi sclipitor călare pe un BMW, nu i se trece cu vederea inexistenţa, sau incapacitatea de folosire a bunelor maniere. Dacă eşti prea macho ca să îmi deschizi uşa, înseamnă că şi eu sunt prea femeie ca să stau cu tine.

 De ce se acordă aşa de multă importanţă bunelor maniere, bunului simţ?

Fiindcă astea îţi arată modul în care te respectă ca persoană şi mai ales ca femeie. În concluzie,dacă la un bărbat bunul  simţ a expirat, înseamnă că la fel şi el.

Sensibilitatea e latura noastră umană, o parte a sufletului. Dacă amorezul tău nu afişează aşa ceva, nu înseamnă că nu are un suflet, doar că nu vrea să îşi afişeze vulnerabilitatea. Problema e că sunt foarte multe moduri de sensibilitate, nu presupune doar flori şi inimioare de ciocolată. De evitat genul de sensibilitate nocivă care îl vizează numai pe el, cum ar fi să fii sensibilă la toanele lui schimbate des şi inutil. Gen:

                    El: Ai făcut gluma aia referitoare la maşina mea de faţă cu prietenele tale!

                    Tu: Iubitule, doar tu ai spus că e o rablă şi că vrei să îţi cumperi alta.

                    El: Da, dar nu ştiam că şi tu crezi asta!

                    Tu: .........WTF?

 Idealul masculin e cel atent la starea ta de spirit, care te înţelege şi îţi este alături la momentele grele, nu se postează pe canapea la un meci cănd ţie ţi-a murit pisica. (PS: Chiar am păţit chestia asta). Nu am pretenţia să ţină doliu alături de mine, dar aş vrea să demonstreze că suferinţa mea nu îi este indiferentă. La urma urmei, It was my freaking cat!

Răbdare, răbdare, răbdare. Cum am mai scris, să fii femeie îţi i-a mult timp, de aceea un bărbat trebuie să-şi ţină nervii în frâu dacă iubita a întârziat cu 10 minute fiindcă nu îi stătea bine părul. Nu trebuie de sunat la pompieri fiindcă te târăşte de două ore prin magazine (motivul pentru care ai luat foc). Personal, am oroare de cumpărături, în schimb dacă vreau să îmi cumpăr ceva, nu mă las până nu găsesc ceea ce doresc (şi asta costă timp). Totuşi, dat fiind faptul că bărbaţii sunt bărbaţi, s-ar putea face concesii aici. Oricum mai multă tihnă ai avea cu o prietenă.

Răbdarea rămâne esenţială când vine vorba de înţelegerea enigmei numită femeie. Indiferent dacă vorbim prea mult sau ne plăngem prea des e important ca cineva să ne accepte aşa cum suntem, fără să încerce să facă „reparaţii.” La urma urmei, asta facem şi noi.