Oglindă, oglinjoară

De ce nu ne putem accepta aşa cum suntem? Perfecţiunea nu există, şi oricum ar fi mult prea exasperantă. Imaginează-ţi să fii frumuseţea universală dorită de toţi (şi chiar de toate). Sună ca un vis , dar lucrurile nu stau chiar aşa. Nu cred că ai vrea să se dea chiar toţi idioţii la tine tot timpul şi să fii permanent măr al discordiei dintre femei şi cupluri pentru simpla ta prezenţă.
Oricum EŞTI SUPERBĂ AŞA CUM EŞTI, defectele pe care ai nu fac decât să îţi dea autenticitate. Aşa că bucură-te de ele sau în cel mai rău caz ignoră-le. Gândeşte-te că defectele sunt însoţite şi de calităţi, aşa că numai fă "Moartea căprioarei" din asta.
Şi ce dacă nasul nu se încadrează în aşa zisele tipare de frumuseţe. Nişte buze pline compensează acest lucru. Sau nu e musai să fie vorba de buze. Poate să fie orice altceva, a cărui frumuseţe nici măcar nu o bănuieşti.  Nu lăsa ca o imperfecţiune să stea în calea fericirii tale. Din simplul motiv că îţi aparţine ar trebui să o percepi ca pe ceva al tău unic cu care v-a trebui să înveţi să trăieşti şi ideal ar fi să ajungi să-l iubeşti.

Tiparele frumuseţii sunt subiective. Îmi place mult zicala " Frumuseţea e în ochii celui care o priveşte." Cred cu tărie că ajungi să te îndrăgosteşti de o persoană pentru ceea ce este dincolo de înfăţişare. Asta e adevărata frumuseţe umană.

 Epuizăm prea multă energie în dorinţa de a încerca să fim ceea ce nu suntem. Păcat. Asta da risipă de energie. E ok să te îngrijeşti (ai face bine să o faci), dar nu înţeleg extremele cu operaţii estetice, mai ales partea cu mărirea sânilor. Maşina ta nu are deja air-bag? Mai ai nevoie de o protecţie suplimentară?

Înţeleg cazurile extreme care cer măsuri disperate, sau când e vorba de femeile în vârstă care recurg la modalităţi de întinerire. Dar în rest e vorba de neacceptarea de sine, şi ar trebui mai degrabă să accepţi ajutorul unui psiholog decât al unui chirurg plastic .