Old times

Astă noapte a fost noaptea albă a muzeelor. Am avut inspiraţia ca princiala oprire (singura de altfel exceptând terasa) să fie la Palatul Roznovanu.

A fost ceva cu adevărat deosebit, am simţit din plin atmosfera secolului  uitat. Nu a fost doar  arhitectura (cică stilul neoclasic, cu elemente baroce) care îţi dădea senzaţia că te-ai întors în timp, în perioada cu prinţi şi prinţese ci şi prinţii şi prinţesele în carne şi oase;  oameni costumaţi ca din secolul al 18-lea ce ne-au arătat o mostră din balurile de altă dată. Trebuie să recunosc că am fost profund impresionată de măiestria şi frumuseţea acelor dansuri de demult. Oarecum neobişnuit mi s-a părut faptul că la câteva dansuri, singurul contact fizic dintre el şi ea era atingerea mâinilor.

 Nu m-am putut abţine să nu fac comparaţia că ultima oară când am dansat cu un bărbat am simţit din plin atingerea mâinilor lui pe partea dorsală. Concluzia ar fi că s-a schimbat puţin tehnica de dans. Mişcările au devenit ceva mai “libertine.”

Lucruri care înainte erau de neconceput, gen să pipăi posteriorul gagicăi sub pretextul unui dans (cei drept era şi imposibil dat fiind că rochia aia de prinţesă avea şi un schelet de susţinere pe dedesubt, deci ca să ajungi la fundul gagicăi secolului 18 îţi trebuia o hartă), acuma sunt tolerate de mulţi. Unii consideră că gesturile porno chiar fac parte din coregrafie.

Nu alunec spre extrema pudicităţii, ador senzualitatea în dans (mai ales la tango), atâta timp cât nu se amestecă cu vulgaritatea, care dă pe dinafară în localurile secolului 21. Dansul a fost înlocuit cu o bâţâială cu iz de alcool ceva în genul riualul de împerechere al maimuţei în călduri. Unele mişcări pe ritmuri muzicale prea sunt duse la extrem, de parcă rolul lor e doar să evidenţiezi că ai anumite părţi anatomice, care în final ajung să te eclipseze. Gen: “Uite un fund care dansează!”

Nedorind să par mai cârcotaşă, nu o să insist asupra ideeii că, până şi aşa zisele vulgarităţi pe ritmul muzicii sunt tolerate atâta timp cât le faci cu bun gust. Adică să fii capabilă să îţi ondulezi corpul fără să pară că execuţi genoflexiuni.

Ar fi interesant să se facă un mixt între dansurile de la Roznovanu şi cele din Sky. Ţi-ar sfida mult limitele imaginaţiei. Dansul ar arăta cam aşa: în prima etapă partenerul de dans ar atinge delicat vârful degetelor femeii, în timp ce ea graţioasă execută o piruetă…şi imediat după o cuprinde de talia de sub talie (cam în stilul finuţ al puşcăriaşului ce vede o femeie după 10 ani de carceră), iar corpul ei se comportă ca şi cum ar fi pe vibraţii sau ar avea convulsii.  Spun talia de sub talie fiindcă s-ar zice că partea masculină stă prost de tot cu orientarea anatomică, considerând tot timpul că ea se află ceva mai jos.

Vechiul şi noul se izbesc iar în incompatibilitate, şi nu doar în lumea dansului. Deşi a fost o perioadă străină de mine, mi-e dor de old times.